După ziua de ieri, în care am urcat pe Mount Rainbow, la 5200 de metri și un drum epuizant cu autocarul, ajung la hotel noaptea.
Mă arunc în pat îmbrăcată. Reușesc cu greu să îmi dau jos geaca și adorm cu toate hainele pe mine. Aflu că suntem în Puno abia dimineața.
Ma trezesc, epuizată fizic și mental… cu un răsărit de soare care mă izbește în retină. Suntem la etajul 9 al unui hotel din Puno, în zare se văd blocurile agățate pe dealuri. Undeva, în depărtare, un condor își deschide aripile deasupra orașului. E dimineață, mestec frunze de coca și beau ceai. Suntem la 3800 de metri deasupra mării și răul de altitudine încă îmi dă dureri de cap, după atâtea zile.
Azi avem în program lacul Titicaca .
Titicaca: Muntele Puma. Numele Titicaca provine din cele două cuvinte Quechua: Titi, care înseamnă Puma și Caca, ceea ce înseamnă mount, acest nume aminteste de felinele care au trăit cu multe secole în urmă în vecinătatea teritoriului.
In jurul acestui lac exista atâtea legende incit e greu sa mi le amintesc pe toate. Ceea ce știu clar e ca nu poți trece clasa a 7 a dacă nu știi ca lacul acesta se găsește la cea mai mare altitudine si e navigabil. Ok, plus numele care are o sonoritate aparte.
– Legenda spune ca Lacul Titicaca este una dintre porțile prin care se ajunge în interiorul Pământului.
–A doua Chakra (Swadhisthana Chakra) – se afla in Lacul Titicaca din Peru.
Aceasta chakra regleaza energia sexuala, dorinta, e sediul creativitatii fizice, dorintei de viata. Glandele cele mai importante ale acestei chakre sunt gonadele dar acestei chakre apartine si rinichii, sira spinarii si glandele prezente in aceasta regiune.
Sarpele incolacit, gasit in multe mituri sud-americane, este reprezentativ pentru energia kundalini care se ridica la chakra sexuala a planetei.
Lacul Titicaca este locul unde energia noastra primara incepe sa “nasca”.
-Legendele susțin ca este matricea unde a apărut lumea, odată cu fii Soarelui. .Este locul unde au fost ascunse comori fabuloase si totodată este locul unde se ascund misterioșii vizitatori care vin din ceruri.
-Cousteau l-a numit Lacul misterelor.
-Legendele incase descriau existenta unor uriași care au populat lacul în vremuri demult apuse. Viracocha era numele zeului venit din ceruri care a fost creatorul acestor uriași care erau numiți oameni-condor, pentru ca puteau sa zboare.
s.a.m.d…..
Ajungem la debarcader unde ne preia ghidul. Il chema Manuel,și e înalt pentru un peruan .Cred ca are 1.75 m .Poarta ochelari de soare dar pot sa jur ca are ochi căprui.Nu am văzut nici un localnic cu ochi deschiși la culoare .Ne roagă sa ii spunem Manu .
Ne îmbarcam in șalupa rapida .In jurul nostru e un grup de francezi .Un peruan grăsuț vorbește o franceza fluenta. Imi trec pe lingă urechi când cuvinte în spaniola,când in engleza când în franceza.Sunt obosita ,aud cuvintele în franceza .Nu trebuie sa ma concentrez ,sunt în starea mea de confort cu limba asta.Peruanul francez înșira ani ,detalii despre descălecări ,zei și soare.
Mie mi-e rău ,ma doare capul. Îmi amintesc ca sunt la 3.800 de metri.Mestec resemnata o guma .Cu coca.Simt ca e degeaba ,dar totuși continui sa molfăi .
Manu preia conducerea și limba engleza învinge.Fac un switch mental .Nu îl urmăresc .Îmi trec pe lângă urechi detalii despre insule ,șalupe,ore ,program.
Pe tot parcursul zile vom fi grupul Manu .Asta pentru ca din debarcaderul din Puno pornesc o grămada de turiști ,îmbarcați în 5 sau 6 șalupe rapide.
Pentru micii peruani suntem ca puhoiul de turiști japonezi la Paris .Ciudați,înalți,cu parul și ochii deschiși la culoare ,îmbrăcați waterproof, cremuiti regulamentar cu creme SPF 50 ,înarmați cu smartpfone-uri și camere GOPro. Si în același timp amețiți de raul de înălțime.
Ma simt ca o curca ploata .
Manu ne anunța prima destinație :
UROS FLOATING ISLAND
Practic ajungem în zona unor insule plutitoare .
Insulele plutitoare reprezintă o performanță extraordinară a ingineriei, în special având în vedere ca tehnologia aplicata pentru e le construi datează de milenii. Băștinașii colectează totora ( stuf), care este omniprezent pe lac, și țes rădăcinile lor dense pentru a forma un strat robust. Având în vedere că baza fiecărei insule are o grosime de până la 2 metri, acest lucru necesită mult timp și efort. Pentru a le ține în loc, insulele sunt ancorate folosind bastoane lungi ascuțite și o grămadă de funii.
De-a lungul timpului, stufurile încep să se putrezească și, în cele din urmă, se dezintegrează, o problemă exacerbată de oamenii care se plimbau în jur. Turiștii nu-și dau seama, dar prezența lor chiar creează o cantitate importantă de muncă suplimentară pentru localnici. Pe insulele mai ocupate, stufurile trebuie schimbate la fiecare trei luni . Dacă este bine întreținută, este de așteptat ca o insulă să dureze 30 de ani.
Potrivit unui recensământ din 2011, circa 1200 de oameni Uros trăiesc încă pe 62 de insule artificiale pe Lacul Titicaca, Urosul este o rasă indigenă unică, care a migrat la Lacul Titicaca, acum vreo 3700 de ani. De-a lungul timpului, s-au amestecat cu Aymara din apropiere și, în cele din urmă, și-au abandonat limba și multe tradiții. Din cauza incertitudinii politice din regiune, mai ales odată cu sosirea incașilor , Uros a construit un oraș plutitor mobil pentru a se sustrage inamicilor. Din păcate, Inca a găsit colonia și a forțat mulți Urosi să devină sclavi
Deși turismul este o sursă majoră de venit pentru poporul modern Uros, acesta trebuie să utilizeze în continuare o serie de tehnici tradiționale de vânător-culegător pentru a supraviețui. De exemplu, secțiunea inferioară albă a stufului totora este de fapt comestibilă, oferind hrană și beneficii medicale, cum ar fi ameliorarea durerii. Păstrăvul, somnul și rechinul sunt prinși în lac, în timp ce păsările domesticite, cum ar fi Ibisul, sunt crescute pentru a depune ouă. Unele familii au chiar bovine care pasc pe insule naturale sau pe continent.
Deci,oamenii ăștia trăiesc pe niște insule plutitoare ,făcute din stuf ,pe care il împletesc ,care plutesc pe apa ,la 3.800 de metri .Insula are vreo 15 mp (ochiometric ) pe care încap 5 căsuțe din stuf ,6 adulți,o grămada de copii ,găini ( sau cum le-or chema ) si maninca totora.
Poarta haine colorate ,femeile știu sa vâslească ambarcațiunile ciudate ( bărci,ca sa rămânem ancorați în realitatea noastră cotidiana).Îmi da cu virgula. Durerea de cap începe sa ma lase ( da,știu,mestec tot felul de chestii de dimineața ).Pe insula pe care am ancorat ,Manu ne explica toate aceste amanunte tehnice legate de populația Uros. Catalina se întreabă unde o fi spitalul si grădinița. Aruncam un ochi și vedem ca Puno e doar la 5 km .Or fi având spital și pediatrii în Puno ? Bine,întrebarea este ,or fi având nevoie de pediatrii ? Suntem la 3.800 de m.Unde creste stuf .Si păstrăvii fac tumbe în apa.
Manu ne da sa gustam totora. Are gust de….totora.
La final suntem invitați sa cumpăram din produsele create pe insula.Femeile expun șiraguri de mărgele,amulete ,țesături.
Lasam câțiva bănuți ,tribut ,pentru ca ne-au primit pe insula lor .
Pare un orășel de jucărie,un parc tematic .Pare.Oamenii ăștia trăiesc în acest mod de 3.700 de ani.
Încet,ne îmbarcam în șalupe .Lasam in urma populatia Uros si insulele lor plutitoare.
Ne îndreptam către insula Taquile .Avem în fata un drum de 1 ora jumătate. Vom ajunge în mijlocul lacului Titicaca .In fata lacul e de un albastru electric, nepământean. Șalupa zboară deasupra apei E liniște. Adorm.
Insula Taquile
Ajungem la destinație. Manu ne spune ca avem de urcat câteva scări,pe drumul șerpuit care duce către centru satului.Ne da întâlnire în piața centrala.Si ne asigura ca nu avem mult de mers.
E peruan.Ne-am obișnuit deja.Ce oamenii ăștia pot sa urce ,la 3.800 de metri în 20 minute noi o facem într-o ora.Car un rucsac in spate ,am în fata mea muntele Everest ,începe sa fie cald.Ma prăbușesc. A „n” a oara în excursia asta.Ma intreb ce Doamne iartă-ma car în rucsac ? Ca il simt ca un sac de cartofi în spate.Nu vad nimic nici in fata ,nici in spate si drumul mi se pare infernal.
Respir .Pe repede înainte ,ca sa prind din oxigenul care e din doi în doi la altitudinea asta. Si urc de parca as fi Vitoria Lipan .
Dupa ce îmi plâng de mila preț de 15 minute ,ma uit în jurul meu.Suntem în mijlocul lacului Titicaca ,iar locul are o …o… nu-știu-cum-sa-descriu-ca-nu-am-referințe-deci-wow. …E albastru în jur si e o liniște asurzitoare. Wtf-pe ce planeta am aterizat ?
Ajung în ritmul meu in piața centrala. Manu e pregătit sa ne povestească despre poporul Taquile:
Din 1970, insula Taquile de pe lac este proprietatea poporului Taquile, stilul de viata de aici nefiind atins de modernitate. Pe insula nu exista mașini, hoteluri și pe ici pe colo doar putina electricitate. Lumânările se folosesc cel mai mult și unele panouri solare, recent instalate. . Pe aceasta insula, trăiesc 350 familii, vorbitoare a limbii quechua si care urmează încă și în zilele noastre crezul ,,nu fura, nu fi leneș, nu mintii“. Aici nu exista politie, problemele comunității sunt rezolvate de lideri, aleși la ședințele de duminica.
Pământurile nu se vând ,se lasă moștenire si misiunea acestui popor este sa isi protejeze paminturile si traditiile. Varianta constririi unui hotel de 5 stele pe insula este inexistenta.
Poti sa ramii pe insula peste noapte ,asta dacă vei găsi un localnic care sa te găzduiască ,iar în schimbul găzduirii va trebui sa lucrezi pentru el o zi.
Taquilenii sunt cunoscuți pentru straiele lor frumoase, create manual, arta textila de acolo făcând parte din patrimoniul UNESCO.
Bărbații neînsurați poarta pe cap căciuli tricotate roșii cu dungi albe, iar cei însurați căciuli roșii. Fetele poarta haine de toate culorile, în timp ce femeile măritate, poarta fuste roșii stratificate. Deși în alte locuri ale lumii bărbații nici nu s-ar gândi sa pună mana pe ac și ața, aici aceasta este o îndeletnicire tipic bărbăteasca, băieții fiind învățați sa coasa de la vârsta de 8 ani.
Apoi Manu ne-a dus la masă. Am mâncat păstrăv cu cartofi. Să nu subestimezi niciodată creativitatea unui popor care de 4.000 de ani are la dispoziție doar cartofi și pește. Am mâncat cei mai senzaționali cartofi în Peru. Rămân o referință. Păstrăvul a fost absolut magnific. E a 1000-a oară când mi se confirmă faptul că experiențele culinare nu au nici o legătură cu stelele Michelin. Au legătură cu starea ta de spirit, atmosfera, compania, disponibilitatea. Ori astea nu pot fi clasificate.
Coborând spre debarcader am făcut pe repede înainte poze.Pentru ca …albastru.Soare.Pace. Daca va uitați cu atenție vezi auzi liniștea .
Pe drumul de întoarcere ,in mijlocul lacului Titicaca m-am gindit ca votez cu 2 mâini orice teorie voi auzi despre Lacul Titicaca: ca e vorba de extratereștrii,de pasări înaripate,de centru Pământului .Orice.
Because ….it’s something in the air……
––––––––––––––––––––
De obicei ,in calatoriile mele ma insoteste si o melodie.Ori ma duc cu ea de acasa ,si imi cinta in cap pe repeat toata vacanta ori ma gaseste melodia acolo.
In India am plecat de acasa cu Coldplay si mi-au cintat baietii aia in cap toata excursia.
In Toscana am auzit melodia lui Alvaro Soler ft Emma -Libre ( vivo nel presente,viaggo com la mente ) peste tot : la radio ,in magazine.Melodia aia mi-a ajuns la urechi in Toscana de 6 ori ..A trebuit sa ne oprim intr-o benzinărie de pe autostrada si sa ii cumpăram CD ul .
In Peru nu am plecat cu nimic in cap.Insa melodia m-a gasit in aeroportul din Juliaca..Ne inrorceam de la Titicaca si urma de sa imbarcam in avionul catre Lima.
In aeroport ,o cafenea.Am auzit o melodie ,pe care am început sa o fredonez inconștient.
Playlistul meu favorit e format numai din melodii cântate in spaniola.Am constatat acum ceva timp ,ca la melodiile de corazon ,englezii sunt pistol cu apa. Venele ti le tai cind auzi un spaniol cum isi jeleste dragostea.
Cit timp am așteptat sa îmi primesc cafeaua ,am auzit 3 dintre melodiile din playlist ul meu.Nu una,ci 3 !
Las aici melodia „Peru”. Nu e preferata mea din playlist ul meu ,dar mi-a bubuit în cap apoi 1 săptămâna.
Melodia a câștigat in 2008 Premiul „Cea mai buna piesa ” la Premiile Latin Grammy. In paralel,in acel an ,melodia câștigătoare la Grammy -în lumea noastră a fost Amy-Rehab.
Daca le …vizionam în paralel ….e o buna radiografie a lumii noastre vs lumea lor.
Dana Chioran 