Peru. ( 6 ) Mount Rainbow

Azi avem in program Mount Rainbow. Sau Vinicunca .Sau Montaña de Siete Colores

Cind am văzut programul excursiei ,știam ca ziua cu “Mt Rainbow “ va fi piatra de încercare.

Daca googaliti pe internet veți vedea poze absolut fabuloase .De la 5.200 de metri.

Când auzi 5.200 de metri te gândești : wow,pare înalt. Când vezi pozele pare o pășune alpina cu peisaje absolut fabuloase.

A fost singura destinație din excursia din Peru pentru care am făcut un research înainte de plecare.

Am văzut vloguri cu titlu : Locul unde aproape era sa mor “..și toți ,dar absolut toți se plângeau de raul de altitudine .

Muntele a fost descoperit abia in 2013. Până atunci era acoperit de gheata. Dupa topirea zăpezii ,a ieșit la suprafață  o splendoare ,căruia localnicii i-au dat numele Montaña de Siete Colores .Un trib local de indieni din Quechua le-a numit Vinikunka. În traducere literală, sună ca „munții colorați în curcubeu”.

Datorită locației montane, ca parte a unui lanț vulcanic care se deplasează de-a lungul marginilor plăcilor tectonice din America de Sud și Nazca, este bogat în minerale rare.Mineralele sunt cele care cauzează colorația muntelui.Fiecare dintre culorile de pe munte provine dintr-un mineral diferit. Straturile roșii indică rugina de oxid de fier, în timp ce portocaliu și galben sugerează sulfura de fier. Turcoazul provine de la clorit, care, deși deseori transforma nuanțe de verde, interacționează cu galbenul pentru a forma un albastru turcoaz albastru.

Pornim dis de dimineață din Cusco. De când am venit în vacanta ,ma scol cu noaptea în cap pentru ca distantele în Peru sunt mari.Ne trebuie timp ,răbdare si tutun ca sa ajungem dintr-un loc în altul,.

Îmbrăcata cu toate hainele pe mine  ma întreb moțăind în autocar oare ce or face băieții care au ales ca destinație Maldive și nu Peru ? Le-o fi bine ? E suficient de rece Cocteilul ? Cafeaua o avea suficient zahar ?

Trebuie sa recunosc ca ma îngrozește faptul ca va trebui sa urc la 5.200 m. Am suportat cu greu 3.800 m in Cusco .Noroc cu Machu Picciu ,care plasat la 2.400 e parfum de femeie.

In timp ce îmi fac griji pentru băieții din Maldive ,ajungem în satul de la baza muntelui.E un frig .Într-o ultima inspirație de moment îmi cumpăr de la un mic peruan o căciula colorata ,cu mărgele cusute una lingă alta și un ciucur cu culorile curcubeului. Plătesc pe ea prețul unei cafele si ma gândesc oare cite ore au cusut pe mărgeluțele alea mici .

Autocarul urca pe un drum serpuit. Întreb in spate la ce altitudine suntem.Se pornesc altimetrele de pe smarturi si din spate mi se răspunde din 10 în 10 min : 4.000 m…4200 m….4.400 m….4700 m…

In Europa ,la 4.810 ,e vârful lui Mount Blanc.Ca sa ajungi acolo trebuie sa fii alpinist,sa ai coltari si pioleți,sa fii mega antrenat .Eu sunt la 4.800 într-un autocar,am în picioare niște teniși,o geaca pe care scrie Clima Control ( orice ar însemna asta ) și o căciula cu mărgele mici .

Stiti,era un tip ,pe care il chema Einstein ,care a spus ca totul e relativ.

Muntele a fost descoperit recent.,dar cum băștinașii nu au smartphonuri si Instagram sa anunțe planeta a trecut un timp până când ,bănuiesc ,un turist rătăcit a dat de el. Abia din 2016 este vizitat de cohorte de turiști. Poti urca pe virf pe jos sau calare.Caii te așteaptă la începutul trekkingului si un localnic/localnica va tine căpăstrul si te va duce până la baza cățărării finale.Motiv pentru care ai nevoie de un ghid care obligatoriu trebuie sa vorbească limba Quechua, pentru ca oamenii ăștia nu vorbesc nici spaniola,nici engleza .Ghidul nostru a fost o mica peruana școlita in USA care a negociat pentru noi prețul.

Ea am primit-o pe….. Rosa și calul ei.

Nu e momentul sa va intrebati daca am mai calarit vreodata in viata mea,pentru ca nici eu nu m-am intrebat.

Răspunsul e : nu..nu am mai călărit,dar în acel moment ,la 4900 de metri mi se părea un detaliu nesemnificativ.Era singura alternativa sa ajung și eu măcar până în preajma muntelui.Varianta sa mărșăluiesc nu-știu-citi kilometrii ,la o altitudine de 4.800 de metri era nula.Zero.Nada !

Si..sa înceapă distracția. M-am suit pe cal ( de pe o piatra ,împinsa de Rosa ) ca și cum aș face asta în fiecare dimineața înainte de micul dejun.Rosa a luat hățurile și calul a luat-o din loc.

Pina mi-am găsit poziția ,mentalul meu a realizat ca sunt calare pe un cal ,undeva la capătul lumii .Am început sa ma agit si Rosa s-a întors către mine și a strigat ceva în limba ei .In traducere cred ca ar fi : Stai naibii liniștita ca îmi agiți și sperii calul,europeana isterica ce ești !

Rosa mergea în fata calului într-un ritm de mărșăluitor la Olimpiada de la Rio ,cu pași mici și repezi.

In stinga mea era prăpastie și calul mergea pe o poteca îngusta .Deasupra mea erau turiști care făceau drumul pe jos.

Pina la urma mi-a găsit poziția .In ritmul impus de Rosa ,am făcut toată aceasta călătorie ,calare pe un cal ( cel mai frumos cal din lume ) .La 4900-500 de metri e o chestie de supraviețuire. Trecem peste faptul ca eu sufăr de rău de înălțime si teoretic era locul si momentul sa fac o criza de isterie și un mega atac de panica. Fara nici o explicație ,puteam sa respir,nu ma mai durea capul și înălțimea nu mi se părea o problema.O fi fost calul ? O fi fost adrenalina ? O fi fost bomboanele și frunzele și litrii de ceai pe care i-am băut de dimineața ? Who cares ?

Pentru ca nu știam cum il cheamă pe cal m-am gândit la un nume. Bator a fost primul nume care mi-a trecut prin cap ( deh,sechelele copilăriei ). Ce nume e asta :Bator ? Mi s-a părut ca suna oribil.Asa ca am trecut la Luis Fernando. Nici Luis Fernando nu mi s-a părut ca suna suficient de potrivit pentru minunăția de cal.Am recapitulat mental numele care ar fi potrivit pentru un cal.Ma rog,vorba vine ,pentru ca în afara de Bator nu știu nici un nume .Am renunțat la acest exercițiu pentru ca in zare începuseră culmile colorate.

Zona e fabuloasa. Atit am de declarat..

Caii te lasă la baza urcușului .De acolo ești pe cont propriu. Nu pare mare lucru sa urci o culme ,dar esti la 5.000 de metrii si totul devine o chestie de viata si de moarte. , Literally speaking !

Nu ai oxigen ,fiecare pas pe care îl faci ,îl faci în reluare. Nu ai putere sa scoți o vorba ,ai nevoie sa iți salvezi și ultima fărâma de energie pe care o mai ai.

Pentru un muritor de rând ,sa ajungi până la 5.200 de metri echivalează cu accesiunea pe Everest la 8.848 metrii. Everest Base Camp ,locul unde se aclimatizează alpiniștii lumii pentru accesiunea pe Everest se găsește la o altitudine de 5.364 metri.

Am urcat ultima porțiune ,agățata de frânghiile puse pe marginea drumului.Am numărat fiecare par de care erau prinse frânghiile si mi s-a parut ca nu voi mai ajunge niciodata. O vedeam in fata mea pe Catalina ,care urca încet. In spatele meu era Marina și am urcat in tandem cu ea.La fiecare par ma opream sa o astept iar în momentul în care ajungea ne luam in brate ca sa ne susținem. Am numărat împreuna parii de susținere si ne-am incurajat reciproc ca putem.

Daca eram alpiniști ,am fi fost ca doi parteneri de coarda suspendați deasupra lumii ,numărând distanta până la vârf .

In stinga noastra coborau turiștii care făcuseră deja vârful și ne incurajau sa urcam.

Stiti citatele alea motivaționale gen” nu contează destinația,contează călătoria”.Ei ,pe muntele ala colorat în 7 culori,pentru mine despre asta era vorba.Cu meandrele concretului.

Urcam ca și cum de asta depindea supraviețuirea mea ( again, Literally speaking ! ) Nu ma gândeam la destinație ci la cum voi reuși sa mai fac un pas.Duceam în spate toată greutatea pământului și respiram ca și cum de asta depindea supraviețuirea speciei.

Mi-am amintit de cuvintele lui Tibi Useriu: Cind nu mai poți,mai poți un pic.

Si …am ajuns .

Dupa ce reușești sa ajungi pe un vârf ,Everestul tău personal,te prabusesti.La propriu.

Mi-am ascultat bătăile inimii sa ma asigur ca trăiesc.Catalina mi-a intins o moneda de 5 soles ca sa îmi cumpăr un ceai.Am stat și am sorbit din ceaiul ala,privind în jur.Eram pe acoperișul lumii mele .

Reușisem.

Dupa ce bataile inimii se armonizează cu aerul rarefiat in care ești ,ai la dispoziție maxim 30 de minute sa te feliciți sa faci poze iar apoi sa o iei rapid în jos pentru ca nu poți sa ramii mult expus la altitudinea aia.

Da ,ti-ai cucerit lumea ta ,dar viata te vrea viu și în siguranța .Pentru ca mai te așteaptă niște batalii de dus .

Am luat-o in jos ,la vale .Turiștii urcau chinuit si extenuați. Fiecare își ducea greutatea la deal cum putea.M-am oprit sa o incurajez pe o italianca epuizata. Ce ușor pare sa te dai deștept,e drept ,doar după ce tu însuți ai urcat Golgota ta.

Caii ne asteptau la baza .Am incalecat si am inceput sa cobor.Daca la urcare mi s-a parut mai soft ,acum eram cocotata pe cal ,si calul mergea la vale.Instinctiv m-am dat pe spate ca sa echilibrez centru de greutate.

Coboram ,calare pe cal,in dreapta si stinga mea se înălțau munții. Eram invingatoare. Tocmai imi învinsesem demonii si îmi depășisem limitele.Ma simțeam ca Stapinul inelelor .

Nu aveam rău de altitudine nici de înălțime,si călăream calul ala ca si cum m-as fi născut in sa. Daca varianta este ca trăim mai multe vieți atunci clar si indubitabil eu într-o alta viata am călărit ca un maestru .Lumea era a mea ,eram învingătorul suprem ,maestru Zen ,master chef si orice alta definiție ar mai exista.Mi se părea ca sunt pe Drumul Oaselor si Florin Piersic e in dreapta mea.

Nu mai era deloc îngrijorata de ce fac băieții aia care sunt în Maldive.Ma gândeam ca orice fraier poate sa meargă in Maldive. Bănuiesc ca la ora asta erau plictisiți de cit au înotat în apele alea plictisitor de albastre si erau iritați ca berea nu e rece.

Da ,știu ,poate adrenalina,poate bomboanele și ceaiul ,poate calul.Dar hei…tocmai ma întorceam calare de pe o accesiune de 5.200 de metri.

In topul meu personal de realizări- greu de depășit se afla marea performanta de a lua un magnific 5 la examenul din anul 2 de la Matematici speciale unde am tras teorema lui Cauchy-Buniakovski-Schwarz .O monstruozitate care se demonstrează pe 20 de pagini de inegalități si integrale .

Beat this Cauchy-Buniakovski-Schwarz !!!!!!