Via Transilvanica , anul 3 , ziua 0
Dragă Via Transilvanica,
D❤❤❤
HAKUNA MATATA!
Am verificat și cred că doar acest salut nu s-a auzit de-a lungul cărării. În rest, toate limbile pământului, inclusiv limba japoneză (aici îi salut pe japonezii care au dat năvală. Dacă încă nu au dat, vor da. Ne bazăm pe chestia asta).
Am lipsit anul trecut. Știm că ne-ai pus absenți, dar am fost ocupați. Cu una, cu alta, cu viața.
O să ne întrebi pe unde o să hălăduim anul ăsta. Ei bine, ta-na-na! Suntem în Ținutul de Sus.
Exact! Urmează să trecem să te salutăm.
Leagă câinii. Nu ne aștepta, că am văzut în ghid că este un deal de urcat, așa că nu știm când și cum ajungem. Așa că, love you, see you ( daca e ! daca nu raminem la love you ) .
Ne-am reîntors pe VT.
E al treilea an al nostru pe cărarea asta.
Și am venit pe vibe-ul unui student în anul 3. Se știe, în anul 3 absentezi la greu de la cursuri și singura ta grijă e să nu ratezi niciun chef. Nu te interesează nici orarul , nici ce se predă, nici bornele, nici milestone-urile. Să fie distracție, asta e important.
Cam așa ne-am urnit și noi de acasă. Știm în mare ce și cum și despre ce e vorba în propoziție. Nu ne propunem să rupem norii. Obiectivul nostru e să fie pe bucurie. Și pentru noi, bucuria înseamnă maxim 15 km. După km 15 încep să ne strângă papucii și să ne stea rău părul. Dacă e 17 km, deja ne este și sete. 20 de km înseamnă că începem să plângem și să ne cerem acasă.
Așa că, am luat ghidul (mulțumim fetelor!) și am luat pixul în mână. 15 km max, acolo unde am reușit. Ne încurcă un pic etapa cu Tășuleasa, că scrie în ghid 19 km. Plus un deal. O să fie un pic de chin, dar nu am putut ocoli etapa asta.
.
Ne întoarcem pe VT pentru că ne-a fost dor de noi pe VT. Ne-a fost dor si de VT. Se spune ca nostalgia este cel mai frumos compliment pe care si-l poate face o persona sieși : onoarea de a fi trăit experiențe după care sa tânjească mulți ani.
Asa ca ne ocupam ( si ) de acest aspect .
Cărarea a generat un hyper vibe, am citit regulat postările pe grupul oficial. Ne uităm la toate pozele, că sunt borne, că sunt păduri, că sunt selfie-uri. Îți dai seama că proiectul ăsta trăiește și crește frumos. E impresionant câți oameni și-au propus și chiar au reușit să facă cap-coadă toți cei 1.400 de km. Chapeaux !
Nu vom intra niciodată în Hall of Fame VT, vom fi forever aia din ultima bancă, care chiluesc. Sau ca nenea ăla din orchestra simfonică care cântă la tobe și din toată partitura de 3 ore are și el o intervenție de 20 de secunde care trezește sala. Citim ghidul doar ca să putem tăia etapele astfel încât proiectul ăsta să ne fie și nouă accesibil. (Am ridicat mâinile de pe taste și aud acum în back un vag murmur de dezabropare.) Venim cu mașini care ne recuperează de pe traseu, nu cărăm în spate rucsaci, ci doar apă și batoane de glucoză. Da, știu, sacrilege, dar și Everestul unii îl urcă cu șerpași și oxigen suplimentar.
Da, da, știu, acesta este un drum de lungă distanță, și ca să-l citez pe Alin Useriu, cadoul pe care ți-l poate face este întâlnirea cu tine. Eu am zis să nu ne risipim, că cine știe ce surprize am putea avea.
Cred (totuși) că această cărare are nevoie și de zăpăciți ca noi, gălăgioși, care nu urcă pe munți sau fac sport, sedentari, comozi, pentru care VT nu ar fi fost niciodată în lista de preferințe de vacanță. Nu vom fi niciodată personajele principale ale acestei povești, ci personajul colectiv. Aia mulți și neștiuți care însă dau savoare și consistență poveștii.
În același timp, și noi avem nevoie de cărarea asta, pentru că ne scoate total din zona de confort. Pentru noi, fiecare deal e o victorie, fiecare copac e o mirare și fiecare vacă de pe pășune e o întâlnire memorabilă. Nope, nu intru în subiectul urși! Rămânem la vaci.
Suntem în Bucovina. La Poiana Negrii, locul unde am terminat tura noastră de Bucovina în 2021. Măcar să începem unde zice ghidul că începe. Vom merge atât cât ne țin picioarele și zilele de vacanță, care se termină duminică. Vedem până unde reușim să ajungem, a zis un nene pe Insta că nu contează destinația, ci drumul.
Acestea fiind spuse: Let’s the game begin! Nu sunați, mai ies eu din când în când.
Hakuna Matata !
Cale buna !
Via Transilvanica, anul 3 , ziua 1: Poiana Negrii – Poiana Stampei
Am început tura noastră pe Via pe modulul: soft, ca niște ardeleni ce suntem.
Am ascultat ce zice Tibi Useriu: Ușor poate oricine. Noi am fost „oricine” din propoziție, azi.
Da mă, nu săriți, mi-am făcut temele, știu că tot el a zis „Când nu mai poți, mai poți un pic”, dar speram să nu fie nevoie să scoatem la înaintare această zicere.
.
Tura de azi a fost scurtă. 11 km, Poiana Negrii – Poiana Stampei. Nu ne-am încumetat să facem mai mulți pași, am zis să rămânem încă în vibe-ul Bucovinei.
Am fost ca niște domnișoare de pension, care și-au făcut plimbarea de dimineață.
11 km pentru oamenii locului bănuiesc că reprezintă tura lor zilnică până la magazinul sătesc, să cumpere pâine.
Vremea a fost perfectă, azi noapte a plouat cu spume, dar dimineața temperatura și umiditatea erau perfecte.
Întotdeauna prima zi e excited . Esti curios , fericit ( ca ai scăpat de acasă) , copilul tău interior face tumbe , aplicațiile tale care îți numără pașii explodează.
11 km poate oricine (și chiar poate). A fost o mega bucurie. Și ca să rămânem în litera și spiritul obiectivului nostru de săptămâna aceasta, urmează să ne mai bucurăm. Azi am urmat ad litteram toate sfaturile pentru a avea o viață sănătoasă: am băut apă, am mers pe jos, am inspirat, am expirat.
Traseul e impecabil marcat. Bine, acum trebuie să fim sinceri și să recunoaștem că nu mai avem nevoie să urmărim chiar toate semnele, trecem pe lângă borne fără să ne oprim. Folosim aplicația când avem nevoie de un mic check, când unul dintre noi mai întreabă „mai avem mult?”
Zona / etapa de azi e ușoară, trece practic prin gospodăriile oamenilor, nu sunt stâne, nu sunt câini, nu sunt urși. Am văzut vaci, asta dacă ne întrebați cu ce animale ne-am întâlnit.
Am terminat ziua rapid . Ne-a plăcut. Mai mergem și mâine.
Via Transilvanica, anul 3 , ziua 2 : Lunca Ilvei – Tasuleasa Social
E deja o tradiție pentru noi: ziua 2 e ucigătoare, indiferent de situație, locație, latitudine, longitudine.
În mod normal, creierul și sufletul ar trebui să fie aliniate.
Ei, în ziua doi, inevitabil discuția din capul meu e aceeași:
– Serios acum, mai trebuie să mergem și azi?
– Nenea de la TV a zis să facem 30 de minute mișcare în fiecare zi și să bem 2 litri de apă.
– 30 de fuxxxing minute, nu 8 ore. După ce nu te miști deloc un an întreg, te-ai trezit deșteaptă acum. O să murim pe dealurile alea.
– O să murim într-o zi. Dar nu azi.
Ziua 2, VT anul 3 a început catastrofal. Am lăsat mașina de dimineață la Tasuleasa Social, urmând să o recuperăm la terminarea etapei. În capul nostru, în 25 de minute ajungeam la Lunca Ilvei, pe un drum, cu mașina suport. Ca sigur este un drum. Ei bine, nope 😮. A trebuit să facem un detour de 1.5 ore ca să ajungem în Lunca Ilvei, care e undeva în the middle of nowhere.
Din Lunca Ilvei către Tasuleasa Social sunt două variante: varianta A și varianta B.
Am întors hărțile pe toate părțile, am verificat diferențele de nivel, am citit toate postările. În final, am întrebat și un prieten.
Ei bine, varianta aleasă a fost varianta: Ciosa. Am decis să vorbim despre cele două variante cu numele; de varianta Ciosa și varianta Galan, că la un moment dat ne-am zăpăcit cu A și B. Diferențele de nivel pentru această etapă sunt mari, indiferent de varianta aleasă. Adică e de urcat. Mult.
Am studiat hărțile cu o seară înainte și știam că etapa va începe abrupt, cu o urcare, apoi mergem lejer, pe creastă și gata etapa.
Well…
Am început etapa previzibil. Urcare. 3 ore. TREI ORE.
Măcar urcarea a fost cinstită: plan înclinat de 45 de grade, fără nici măcar o clipă în care să mergem rectiliniu uniform. Doar la deal, ca Fefeleaga.
Apoi, am mers frumos, pe creastă, un peisaj absolut amețitor de spectaculos, zonă alpină, unghi larg de 360 de grade. Superbaciune.
Temperatura a fost perfectă, 21 de grade, înnorat, vânt, chakrele aliniate, ne-am împământenit. Am decis unanim că viața e frumoasă, că nu avem nici o problemă, în lume e pace, inclusiv în fâșia Gaza. Totul era perfect în lumea noastră.
.
Am început să coborâm, pe curba de nivel a dealurilor, fericiți că am biruit urcarea. În capul nostru era că, după prima curbă, dăm de Tășuleasa Social, ne facem poze de influenceri în punctul zero al proiectului VT, deja discutam ce aromă să aibă cafeaua și dacă bem bere sau vin.
.
Am coborât. Până când am început să urcăm. La început a părut lejer. Până când nu a mai fost. 😄
Deja ne foiam și încet ne-am scos telefoanele să verificăm aplicațiile. Eu am început să mârâi. Să vină Uber!
În timp ce le explicam că vreau Uber, în spatele nostru se auzea un huruit. De mașină. Care căra o vacă. Eu m-am așezat în fața mașinii, Uberul meu sosise. Ne-am suit în mașină, care ne-a dus 2 km la deal. Cred că și rămâneam acolo pe dealul ăla, care habar n-am de unde a apărut..
În cei doi km, am povestit cu oamenii. Am aflat că nu câștigă din lapte, ci din toate celelalte, că cosesc mecanizat, au vaci (au tot ce le trebuie), că Via Transilvanica a schimbat fața locului în bine, că prețurile pământului au explodat în zona, de-a lungul cărării. Deci proiectul crește organic, la firul ierbii lucrurile se mișcă..
.
Uber ne-a lăsat după 2 km jos. Am întrebat dacă mai avem mult. Oamenii ne-au spus: Oh, nici vorba, mai urcați un pic, apoi doar coborâți, o să vedeți de pe deal Tășuleasa.
Deci: Dacă nu sunteți campioni olimpici la maraton montan, dacă încălzirea voastră de dimineață nu constă în 10 km în fugă la deal, NU luați în considerare nici o părere a unui localnic. Oamenii ăștia joacă în Liga Campionilor și voi sunteți amatori în Cupa Satelor. Pentru ei: mai aveți un pic înseamnă între 7 și 12 km. Și varianta: doar coborâți e idem din alt film: da, per total veți cobori, la final veți fi mai jos, dar asta după ce veți urca și cobori până o să vă iasă pe nas. Chestie care ni s-a întâmplat și nouă.
.
Am coborât (eram în filmul din capul nostru, conform indicațiilor primite). Apoi, la borna cu biciclistul a început ploaia. Nimic îngrijorător, urma să ajungem la Tășuleasa în 10 min.
Ei, din acel moment a mai durat încă 2.5 ore până am ajuns.
Am urcat și coborât până am crezut că rămânem acolo. Am scos și Google, care ne-a informat că mai avem o grămadă de km, dar mostly flat. Mostly flatul ăla a însemnat urcă, coboară, urcă, coboară.
.
Am ajuns la Tășuleasa Social, am văzut-o doar în momentul în care am intrat în curte. Cum, ce, când și cum puteam vedea campusul de pe dealul ăla rămâne și acum un mister pentru noi. Dar, am decis că nu ne calificăm, aici e un Univers paralel în care distanțele și timpul nu se măsoară în unitățile noastre de măsură.
Dacă ieri eram în secvența Ușor poate oricine, azi… Exact! Când nu mai poți, mai poți un pic.
Pentru noi, picul ăla a însemnat vreo 4.5 km pe pilot automat. Nu îmi mai amintesc absolut nimic din ultima parte a drumului, mă gândeam că trebuie să supraviețuiesc.
În final, se supraviețuiește.
Am încheiat la Tășuleasa, am băut o cafea excepțională, am râs, ne-am făcut poze.
Etapa de azi a fost absolut superbă. Intră în top 3 personal (nu iau în considerare ultimii km, de care nu îmi amintesc nimic).
Mâine avem o etapă scurtă. Asta pentru că relația mea cu VT să rămână mostly love.
Via Transilvanica, anul 3 , ziua 3 :Tășuleasa Social – Valea Străjii
După ziua (ucigătoare) superbă de ieri, ne-am urnit cu greu.
Am pornit cu mood-ul: sunt bătrână, grasă și urâtă. Via Transilvanica nu a fost de acord, așa că am terminat pe mood-ul: sunt tânără, slabă și frumoasă.
Asta pentru că etapa de azi (luați un pix și notați) a fost supperbbisima. Cu doi de p și doi de b.
Apare de nicăieri câte o etapă ca cea de azi, de la care nu ai nici o așteptare și care îți stinge lumina.
Am știut de acasă că etapa va fi scurtă, așa am planificat-o, doar 10 km, lejer, de vară.
Etapa începe la Tășuleasa. Am mai trecut o dată prin campus, am cumpărat încă o tură de tricouri, am pus ștampilele în carnet. În curte era forfotă, copii, agitație. Ne-am luat rămas bun de la km 0. Mulțumim pentru tot.
Drumul cobora către Valea Străjii , unde se interesează cu șoseaua. Se mai intersectează și cu un restaurant care servește și ciorba de burta și păstrăv. Ciorba aia era obiectivul nostru pentru ziua de azi .
Drumul pina la ciorba aia e superb. E soft, mostly flat. M-am prins ce înseamnă aici mostly : toate pantele care au o înclinație mai mica de 45 de grade , e flat aici.
Drumul e parțial umbrit , se aude șuierul vintului printre brazi , plus sunete de clopoței de zici ca sunt îngerii care te însoțesc.( Da, sunt tălăngile vacilor , dar asta e un detaliu nesemnificativ )
Ne-am rostogolit către ciorba aia , ușor, fără sa ne grăbim, fără sa mai deschidem aplicațiile, fără sa întrebam: Mai avem mult ?
Pentru cei care își doresc sa vina pe Via Transilvanica, dar sunt nehotărâți, au frici, se întreabă dacă vor putea , le recomand din tot sufletul sa încerce măcar o etapa .Și recomandarea mea e exact etapa asta . 10 km , în care pot sa vadă si sa înțeleagă ce este VT și ce le poate oferi.
După ce ieri ne-am cam scuipat , azi între mine și VT a fost love 
PS. Ciorba a fost excepțională.
Via Transilvanica, anul 3, ziua 4
Valea Streji (de la ciorba de burtă) – Bistrița Bârgaului (la ciorba de perișoare de la Punctul Gastronomic Maria Bidian)
Azi a fost ultima noastră zi pe Via Transilvanica.
Când am stabilit traseul, am știut clar că dorim să ajungem la punctul gastronomic al d-nei Maria Bidian.
Suntem oameni simpli cu gusturi simple. Dacă ne dai o ciorbă la amiază, cu smântână, suntem fericiți. Fericirea stă în lucruri simple (a zis un nene pe Insta, nu a dat definiția la „simplu”, că băieții ăia scriu chestii așa, abstracte, fără instrucțiuni de aplicare și unități de măsură).
Deci, noi am tăiat etapa Tășuleasa Social – Bistrița Bargaului în două, pentru noi a fost etapa ciorbelor.
Fericită alegere.
Dimineața ne-am rostogolit din pat. Dacă mă întrebați cum am pornit pe Via azi, pot mărturisi că greu. Singurul lucru care m-a ridicat din pat a fost că pot fi lucruri mai nasoale decât asta: luni mă întorc la serviciu.
Etapa e ușoară, mostly flat, cinstit. Am mers o bună parte pe asfalt. A fost cald, dar a bătut vântul exact cât temperatura, presiunea, milimetrii de mercur să fie perfect în echilibru. Ne-a stat bine părul, papucii ne-au strâns un pic.
Și ciorba de perișoare. Ferească sfântul ce bunătate de ciorbă! A meritat cei 12 km prin soare și vânt. Să nu uit nici limonada, și afinata, și pâinea. Punctul gastronomic al d-nei Maria Bidian nu trebuie ratat. E o vizită obligatorie pe Via Transilvanica.
Azi încheiem al treilea an pe Via Transilvanica. Îți mulțumim, Via Transilvanica, pentru toate clipele minunate, pentru amintiri, pentru soare, vânt, peisaje, oameni. Pentru emoții și momente de mirare. Și pentru momentele de deznădejde, de: „mai avem mult?”, de: „o să rămânem aici pe muntele ăsta?”.
În toți cei trei ani nu ne-a plouat în nicio zi, nu am avut probleme cu niciun câine și de urși doar am auzit.
Și asta, pentru că noi credem că Via Transilvanica ne iubește, la fel de mult cum o iubim și noi.
Felicitări, Tășuleasa Social, mulțumim, oameni buni și frumoși, pentru acest proiect.
Ne vom întoarce într-o zi, draga VT, până atunci să ai grijă de tine.
Hugs and love
Cruz del Ferro (Camino) – Crucea de Fier (Via Transilvanica)
Dacă faci Camino de Santiago, Cruz del Ferro este un punct important al pelerinajului. Dacă aduci cu tine o piatră de acasă, pe care o cari în rucsac, o poți lăsa la Cruz del Ferro, ca simbol al depunerii poverilor sau al ispășirii păcatelor. Cruz de Ferro este o cruce simplă din fier, așezată pe vârful unui stâlp de lemn, care, la rândul său, se află pe o movilă de pietre. . După ce vei fi cărat acea piatră tot drumul, rucsacul și inima ta vor fi mai ușoare.
Pe Via Transilvanica există o replică a Cruz del Ferro, care se găsește la 300 de metri înainte de a ajunge la Tășuleasa Social.
Așadar, dacă știți că veți ajunge la Tășuleasa, luați cu voi o piatră, cărați-o în rucsac și lăsați-o la baza crucii, ca o dovadă a trecerii voastre pe acolo. Și mulțumiți cărării că a avut grijă de voi. După ce vei fi cărat o piatră tot drumul până la Tășuleasa, rucsacul și inima voastră vor fi mai ușoare.
.
Știam din ghid că există Crucea de Fier lângă Tășuleasa. Mi-am propus să mă opresc și să las simbolic o greutate din rucsac. Dar! Am trecut pe lângă ea, fără să o văd. Eram cu ochii în pământ, mă grăbeam să ajung, după o zi grea în care am urcat (și coborât) și iar urcat.
Probabil că mă voi întoarce, dragă Via Transilvanica, ca să las o piatră la Crucea de Fier.
Dana Chioran 