Iordania (1). Amman

Iordania, sau ca sa fiu corecta, Petra, nu era pe lista mea de priorități.

Da, aveam Petra pe lista, dar existau niște destinații in Asia si America cu care nu mi-am finalizat încă socotelile. Mă gândeam (mă gândesc in continuare) sa termin cu destinațiile care necesita ficat si splina serioase, unde trebuie sa călătoresc cu genunchii in gura mai mult de 10 ore in avion… sa mănânc chestii dubioase si sa dorm in condiții îndoielnice.

Așa ca, Petra, care e la o aruncătura de bat de București, era in raza mea de acțiune, undeva la capitolul rezerva la start. Știam ca in caz ca… va fi programul lui Andreea Tomuleasa, o urmăresc pe FB si Insta de ceva vreme.

Prima data am auzit de Petra, la celebrarea a unui an de la moartea lui Pavarotti. Concertul a fost organizat la Petra si a fost head-line in toata presa mondiala. Carreras, Domingo, Andrea Bocelli, Sting, Shakira au cântat printre ruinele de la Petra. Știu ca mă gândeam atunci: WTF is Petra? De ce nu Scala din Milano? In nisip, printre cămile?

Apoi Petra a fost votata minune a lumii moderne, deci a intrat pe lista mea (si a multor altora) de To Do.

Prin februarie am început sa căutam o excursie care sa se suprapună cu ziua de naștere.

Acum câțiva ani, înnebunite de toate citatele inspiraționale, care ne urlau în urechi și feed „Iubește-te” ne-am întrebat ce vrea sa spună poetul.

O procedura, un plan de acțiune, ceva avem? Cum te iubești tu pe tine?

Cătălina s-a născut cu câteva zile după mine. Drept, in al deceniu, dar cine mai tine socoteala după virgula? Suntem născute la sfârșitul lui mai, gemene, atât ca zodie, cat și ca suflete. De fapt, când ne întâlnim, câteodată suntem 4: doua eu, doua ea.Asta pentru ca gemene fiind, înăuntrul nostru sunt doua/ bucata, ca a fost promoție din partea stelelor, la nașterea noastră. Acum înțelegeți de ce mă feresc de promoții? Pe langă produsul ala pe care îl vrei, te mai trezești cu o chestie in plus cu care nu știi ce sa faci.

Așa ca, am decis, ca de ziua noastră sa ne facem cadou, noi noua, o vacanta. Undeva, unde nu am mai fost, întotdeauna întru-un loc nou, însoțite de necunoscuți.

Atât ne-a dus capul ca plan de acțiune, ca să bifam faza cu „pentru ca poți, pentru ca meriți, pentru ca ești speciala, pentru ca ești superba”… știți voi… viorile care cânta în Do major.

Singura varianta care s-a potrivit cu criteriile noastre de căutare a fost Petra.

Spun in continuare Petra. Cred ca știam ca Petra e in Iordania, dar cam atât. Nimic mai mult.

De obicei, înainte de a calatori fac un reserch pe net: unde mă duc, daca e cald sau e frig, daca îmi pun șlapi sau bocanci, cine e capitala si de ce, ce fac si ce vor de la lume si viață.

Intre timp, in real life, e război, s-a decretat ca pandemia, s-a încheiat pe ici-pe colo ( încă nu s-a votat in unanimitate), inflația urca si Bitcon-ul scade. Ce sa mai, e haos generalizat. Si in tot acest haos, eu trebuia sa plec in vacanta.

Cu doua zile înainte de plecare, am cerut si eu programul călătoriei. Asta pentru ca nu îmi era clar daca am nevoie de sandale cu toc sau teniși. Mi s-a răspuns: haine de vara si haine groase.

Nu am citit nimic, nu m-am documentat deloc. Aveam un obiectiv clar: vizitam Petra, facem celebra poza ca sa se laude mama cu ea, dam o bifa la ToDo list si venim acasă sa ne înfruntam cu demnitate destinul.

Doar ca Iordania a avut alt plan pentru mine.

M-am suit in avionul cu destinația Jordan- Amman mârâind. O voce din capul meu urla ” Lumea se duce pe pustii, e RAZBOI si ție iți arde de vacante. Cealaltă stătea intr-un colt, pe coji de nuca inganand: O sa fie bine, o sa vezi… nu o sa mori… nu azi…

Pe avion mi-am pus întrebarea, vorbind eu cu mine: Si unde zici ca te duci in vacanta? Știi ca o sa dormi in cort, 5 zile? Nu era vorba ca nu mai mergi la săraci? Nu așa ti-ai propus, ca vei face vacante in Seychelles sau Dominicana la bogați, cu SPA si endless Pina-Colada?

Era too late, avionul survola deja Ammanul, după doar 2 ore si jumătate de zbor si se pregătea sa aterizeze. In Jordan.

AMMAN

La ieșirea din avion, înainte de security, ne-a așteptat un domn cu o pancarda pe care scria „ENJOY LIFE „.

Era primul mesaj pe care îl vedeam la sosirea mea in Jordan.

Domnul (ca nici nu știu cum sa ii zic: tipul, nenea, emisarul, omul) ne-a întampinat cu un zâmbet pe buze si ne-a spus: acum va rog sa îmi dați pașapoartele si sa va aliniați.

Nu am știut daca sa rad sau sa plâng. Ajunsesem intr-o tara araba. Eram femei, drept ca europence, dar femei. Si intr-o tara araba bărbații fac legea.

Omul nostru a făcut toate formalitățile de vămuire pentru noi. Am vrut sa ii spunem ca noi călătorim frecvent, ne căram singure bagajele, trecem prin porți de securitate si aeroporturi fără sa ne pierdem, vorbim câteva limbi de circulație internaționala, avem carduri, telefoane, adică, pe scurt, știm sa trecem si singure prin vama si sa ne recuperam bagajele.

Intre timp, noi stăteam aliniate si ne uitam la omul nostru care se agita.

Am ieșit din aeroport unde ne aștepta Andreea si Mutaz, ghidul nostru iordanian.

Conform legii turismului in Jordan, turiștii străini trebuie sa fie însoțiți de un ghid local pe toata durata vizitei lor. Mutaz a fost alături de noi 24/24, ne-a însoțit si supravegheat ca pe ouăle cele roșii.

După ce ne-am urcat in autocar, Mutaz ne-a întimpinat cu: „Bine ați venit in Jordan, frumoaselor”.

Acest „Buna dimineața, frumoaselor” auzit pe parcursul tuturor zilelor petrecute in Jordan, au echivalat cu 4 ședințe la terapeut. Din ala scump, care te întinde pe canapeluță.

Am ieșit din aeroport, pe autostrada direcția Amman. Bai, hai ca deja mă enervez: toți săracii au autostrăzi. Serios, acum. Ce motiv mai avem ca sa nu mișcăm si noi?

Ca sa fiu sincera, nu a fost dragoste la prima vedere cu Amman. Ba, ca sa fiu sincera, nici măcar la a doua.

Am intrat in oraș si iar mi-a picat sistemul. Orașul e așezat pe dealuri. Mă așteptam la o chestie plata, ca doar desert, gen. Si când colo, casele se insiruiesc pe dealuri. Printre case, capre. O înșiruire de case albe, agățate pe dealuri, printre care șerpuiește drumul.

Am fost cazate in centru vechi al orașului.

Seara, am mâncat intr-unul dintre cele mai celebre restaurante din Amman, care servesc doar trei feluri de mâncare: celebrul falafel- chiftele cu năut si verdețuri, hummus si salata de vinete. Zic salata de vinete ca sa știu despre ce vorbesc, felurile astea de mâncare au o denumire pe care nu am reținut-o. Stiu, trebuia sa o rețin, da, na, eram la faza in care mă întrebam încă unde am aterizat.

Apoi am mâncat prăjitură. Dulce. Dulce.

Amman, centru vechi, noaptea e o forfota de comercianți, turiști, vânzători de mâncare, sucuri, parfumuri. Un pic m-a dus cu gândul la o Mamaia anilor 90, plina de tarabe cu lucruri turcești.

Ceea ce e revigorant in Jordan e faptul ca vânzătorii nu sunt agresivi, nici măcar insistenți. Doar politicoși, mereu zambitori.

Daca ceva mi-a plăcut cu adevărat in Jordan, a fost faptul ca m-am simțit in siguranța. Da, știu, am avut un iordanian in preajma noastră 24/24, dar overall, Jordan e o tara cu adevărat prietenoasa.

Am schimbat USD, banii cu care am venit, in JD Jordan Dinar, moneda locala. A trebuit sa procesez faptul ca moneda iordaniana e mai puternica ca USD. A fost prima data când călătoream intr-o tara, alta decât Europa, cand pe 100 USD am primit mai puțin de 100 bani de-ai lor. La prima cafea ești șocat, când transformi 1 JD in RON, dar apoi iți trece. Ca trebuie sa bei cafea, nu de alta.

A doua zi, pe căldura, am continuat sa vizitam Amman-ul.

Amfiteatru, Citadela .

Abia când am ajuns pe înălțimile unde se găsesc ruinele Citadelei, printre informațiile lui Mutaz, despre ani, războaie, imperii am putut sa vad Amman-ul.

Orașul găzduiește 4 milioane de locuitori. Plus câteva zeci de mii, daca nu milioane de refugiați arabi, care au fugit din calea războiului din tarile lor.

Jordan e o tara săracă, asta pentru ca nu extrage petrol. Toate tarile vecine au petrol si sunt mai bogate ca Cressus. Dar, la fel de adevărat, ca in toate tarile din jurul Iordaniei sunt razboaie de le-am pierdut șirul, motiv pentru care Jordan e oaza de refugiați a Middle East-ului.

Pana la urma nici nu știi cum e mai bine, Siria, Irak, Iran, aproape rase de pe fata pământului sau Jordan, care e o oaza in mijlocul furtunii dezlănțuite?!

Am încercat de-a lungul timpului sa înțeleg toata organizarea asta de forte in zona, cine se bate si cu cine. Abia acum ii înțeleg pe americanii din USA, care ajung in Europa si după o jumătate de ora nu mai înțeleg nimic: cate tari sunteți,maica ,pe suprafața asta cat statul California? Si de ce vorbiți o suta de limbi diferite? Si cum se face, doamne iartă-mă, ca in 200 de km, cat facem noi pana la primul mall, sa se schimbe si tara si limba si bucătăria?

Exact așa sunt și eu cu Middle East: am înțeles ca sunt toți arabi, mai mult, vorbesc aceiași limba, mănâncă la fel, se roagă la fel. Știu, sunt total ignoranta, ca un american din Texas aterizat la Paris și la fel ca el, am renunțat sa mai înțeleg ce și cum.

Pentru ca eu când sunt proasta recunosc, am deschis Wiki, la secțiunea istoria Jordan. Si am închis Wiki pe la jumătate, ca m-au pierdut cu totul.

Dar, ca întotdeauna exista un dar, ceea ce am înțeles e ca Regina Rania, cea mai instragamabila regina, e a Iordaniei. Bine boss-ilor ziceți așa, ca sa nu cad examenul chiar cu nota 2. Recunosc ca sunt follower al Reginei demult. Asta pentru ca se îmbracă impecabil, e frumoasa si are carisma. Plus o echipa de PR impecabila. Da, știu, sunt superficială, dar atât sa putut.

Cu aceasta ocazie am descoperit-o si pe regina Noor, soția lui Hussein al Iordaniei (tatăl actualului rege), o americanca școlita la Princeton, prima regina americana a unui rege arab. Hollywood.

Așa ca, in căldura înfiorătoare a Amman- ului stăteam si mă întrebam: ce le-a făcut pe aceste femei (Hussein a avut 4 soții- una dintre ele de cetățenie britanica- mama actualului rege si o americanca: Noor) sa se îndrăgostească de aceste locuri si de oamenii lor?

De ce s-a ales Petra ca loc de comemorare a lui Pavarotti? Si nu Milano, Paris sau New York?

In plin soare iordanian, intr-un oraș agățat pe dealuri, sărac- da’ cu autostrada și aeroport de aeroport, mestecând frunze proaspete de menta, mi-am oprit programele mentale care făceau prezentări în PP și calculau impactul inflației asupra prețului de cost, m-am uitat lung pe dealul pe care flutura steagul iordanian și am decis sa ii dau acestei tari o șansa.

Aventura mea în Jordan abia acum începea.