Iordania (3) Wadi Musa

Pornim catre Wadi Musa.

In Wadi Musa se găsește Petra, mă apropii de destinația din capul meu, motivul pentru care m-am suit in avion.

Lăsăm in urma marea Marea Moarta si Wadi Mujib.

Wadi Musa înseamnă „Valea lui Moise” în arabă. Se spune că Moise a trecut prin vale si a lovit stânca, de unde a țâșnit apa. Nabateenii au construit canale care transportau apa din acest izvor până în orașul Petra. Wadi Musa a fost supranumit și „Gardianul Petrei”. 

Autocarul începe sa urce, șoseaua e agățată de stânci, suntem undeva in munți.

Șoferul conduce repede, ia curbele cu o viteza amețitoare. Suntem numai noi, pe drumul acesta uitat de lume si mă fac mica in scaun. Mă gândesc încă la Wadi Mujib si încerc sa nu mă mai întreb de ce urcam pe drumul asta șerpuit care seamănă cu Transfăgărășan; unde mergem, de ce vad capre si nu cămile?

Ajungem in vale. Adică in Wadi Musa. Autocarul părăsește șoseaua si intra pe un drum de nisip. Vad indicatorul Petra- 15 km, suntem a o aruncătură de bat, printre stânci, intr-un peisaj apocaliptic.

Ne îndreptam către Ammarin Bedouin Camp, locația noastră pentru următoarele 3 zile.

Nu, nu voi sta la hotel, ci intr-un camping de corturi beduine.

Ajungem in camp. Corturile sunt niște căsuțe mici, acoperite cu țesătură din par de capra neagra.

Nu mă mai întreb de ce nu sunt din lemn, mă uit in jur si oamenii ăștia au pe o distanta de 100 de km vreo 3 copaci.

Căsuțele au doua paturi, baia si dușurile sunt sub o stanca, iar sala de mese in fata.

E ca intr-o poveste cu Aladin. Mă bucur ca am unde sa pun capul si campusul mi se pare fascinant. Parca as fi in vacanta de vara din copilărie, in tabără.

Stâncile înconjură tabără. E cald. Agonizant de cald.

Am început sa mă obișnuiesc cu peisajul , cu energia acestor locuri.

Locul unde luam masa e un cort, peste tot sunt întinse covoare țesute din par de capra.

Voi manca toata vacanta aceasta așezată cu picioarele încrucișate sau cu picioarele sub mine. Poziția e incomodata pentru mine, european si recunosc ca m-am cam chinuit. Doamne, cum pot oamenii ăștia sa mănânce in poziția asta?

De fapt astea sunt întrebări tâmpite, de unde masa si scaune??? De unde lemn sa le cioplească???

Ah da… si mănâncă cu mana. Pare ca numai noi, vesticii mâncam cu furculița si cuțitul.

Pentru ca, totuși suntem turiști, primim si furculița si cuțit, dar asta nu mă împiedică sa imi belesc ochii la beduinii care mănâncă cu mana, înfășurând mâncarea in lipiile lor (care, yep, nu știu cum se numesc).

Mâncarea, absolut delicioasa.

Toata vacanta am mâncat mult (mult!!!!). Am fost serviți cu tone de mâncare, pe abundenta.

Orez, cartofi, carne si multe legume. Vinetele rămân preferatele mele. Si iaurtul!!!!! Frățică, iaurtul lor a fost delicios. Când zic iaurt zic o chestie consistenta, nu iaurturile degresate si apoase din supermarketurile noastre.

Seara, beduinii ne-au gătit in cuptorul din campus carne, cartofi, legume.

După ce am mâncat, ne-am așezat in jurul focului.

Pe Hussein l-am simțit venind, înainte de a-l vedea.

Brusc, beduinii care ne înconjurau am început sa se agite, i-am auzit vorbind repede cu un ton mai ridicat ca de obicei.

Asta, pentru ca a apărut în scena șeful tribului.

Înalt, carismatic, emanând o energie de războinic, cu o atitudine și o prezenta impunătoare.

Ammarin Beduin Camp este gestionat de tribul de beduini din Valea Musa. Toate veniturile merg in sprijinul acestei comunități formata din 190 de suflete: bărbați, femei, copii.

Hussein este șeful acestei comunități și își va încheia „mandatul” anul viitor, asta pentru ca beduinii își aleg conducătorii o data la 4 ani.

Hussein ne-a invitat la ceremonialul beduin al cafelei.

El a prăjit, râșnit, fiert și apoi ne-a servit cafeaua. De fapt o băutura pe baza de boabe de cardamom.

Ritualul cafelei si modul cum este servit are o mare însemnătate pentru beduini si a fost folosit de sute de ani:

Cafeaua este pregătită de gazda (bărbat). El bea prima data, ca sa demonstreze ca băutura nu este otrăvită.

Apoi, daca in încăpere sa găsește tatal gazdei, a doua ceașcă de cafea se servește tatălui, ca sa i se recunoască poziția si sa i se dea onorul cuvenit.

Apoi începe sa servească cafeaua, întotdeauna de la stânga gazdei, in ordinea in care sunt așezați la masa. Chiar daca in jurul mesei se găsesc persoane de rang înalt, ele vor fi servite in momentul in care le va veni rândul. Acest lucru spune ca, la masa, toți sunt considerați egali.

Daca ești prima data in casa gazdei tale, vei primi 3 cești de cafea: o ceașca pentru trup, a doua ceașca pentru minte. Daca bei si a treia ceașcă te vei afla sub protecția sabiei gazdei tale.

Beduinii folosesc ritualul cafelei pentru a încheia casatorii (daca fata nu bea cafeaua servita, atunci căsătoria nu va avea loc, daca însă o bea, bărbații încep negocierile pentru nunta), pentru a porni sau opri războaie.

Exista o întreagă procedura de limbaj non- verbal, numai din modul cum bei ceașca de cafea care iți este oferită.

Hussein ne-a povestit aproape o ora despre acest vechi obicei beduin. El vorbește engleza, pe care a învățat-o de la turiști.

Inelele si ceasul de pe mana sunt asortate cu tunica lui vișinie, vorbește rar, se uita la noi cum sorbim din cafea.

Am băut 3 cești de cafea. După a treia ceașcă, conform teoriei, m-am aflat sub protecția sabiei lui Hussein in toate cele 3 zile in care am fost in Wadi Musa.

Daca ceva m-a emoționat in toate zilele in care am fost in Jordan aceasta a fost bunătatea si mărinimia oamenilor desertului.

Viața in aceasta regiune arida, săraca i-au învățat și obligat sa își trateze musafirii cu cel mai mare respect.

Daca un oaspete le intra in casa, acesta este așezat primul la masa. Până când oaspetele nu se satura, nimeni nu mănâncă, nimeni nu bea.

Beduinii își invita la masa și prietenii și dușmanii, toți se vor bucura de aceeași ospitalitate.

Apoi, ceea ce este impresionant in Jordan este interconexiunea pe care o au oamenii ăștia. Pentru ei familia este importanta, copii rămân in casele părinților pana se căsătoresc, se întâlnesc in fiecare week-end toată familia, mănâncă împreună. Despre femeile din societatea musulmana si rolul lor, încă nu cred ca am înțeles exact ce și cum, este singurul subiect pe care nu l-am asimilat.

Tara asta începea sa mă lase cu gura căscata! Si încă nu ajunsesem la Petra!

A doua zi, Hussein ne-a invitat sa vizitam o familie din Wadi Musa.

Am avut onoarea sa petrecem o după-amiaza în mijlocul unei familii de beduini.

Familie care era formata din soț, 2(doua) soții și 11 copii.

Femeile au gătit pentru noi, copiii mi s-au împiedicat printre picioare si bărbatul familiei a băut ceai.

Dacă afara bărbații sunt la putere, în casa femeia e șefa.

În familia care ne-a primit existau 2 soții: a’ bătrâna și a’ tânără. Am pus toate întrebările posibile, inclusiv alea care va trec vouă prin minte și am primit câteva răspunsuri. Restul l-am dedus, și unde ne-am încurcat, ca ne dădea cu virgula, am mai întrebat încă o data

Ceea ce am văzut cu ochii noștri: a’ bătrână e șefa suprema. Nu face mai nimic, doar supraveghează. A’ tânără a gătit, a spălat, a adunat. Plus a luat în brațe pe rând unul dintre copiii mai mici. Părea ca a’ tânără a tras paiul scurt, dar, depinde de care parte a paiului privești.

În călătoriile mele am învățat sa respect locul și obiceiurile, fără sa pun întrebări. Pentru ca oamenii fiecărui loc pe unde m-au purtat pașii așa au supraviețuit.

S-au adunat femeile satului în jurul nostru, ne-au vopsit ochii cu pudra minerala neagra pe care o folosesc oamenii deșertului ca să își protejeze ochii de soare, ne-au vopsit mâinile cu Henna. Și s-au holbat la ochii mei albaștri. Da, mă, știu, ochii albaștri sunt o eroare genetica, aia cu ochii închiși la culoare sunt The real one. Csf, ncsf, atat s-a putut.

Am mâncat în următoarea ordine: întâi musafirii, adică noi. Apoi a fost servit bărbatul casei. Abia apoi au mâncat femeile și copiii. Este o regula și o ordine pe care oamenii deșertului o respecta cu sfințenie.

Trebuie sa recunosc ca nu am înțeles rolul femeii in societatea musulmana. In toata vacanta mea nu am văzut nicio femeie ca „angajat”. Peste tot am întâlnit numai bărbați, nici o femeie.

Am înțeles rațional de ce musulmanii au 4 soții (Mahomed a avut 4 soții, deci e acceptat din punct de vedere religios) si de asemenea, ca o necesitate a vremurilor, in care bărbații mureau in lupta, iar femeile si copiii trebuiau sa intre sub protecția unui bărbat, care sa poată sa le întrețină, femeile neavând nicio posibilitate sa își hrănească singure copiii in pustietatea aceasta nemărginită.

Nu înțeleg până unde merge conceptul de „protecție” in societatea araba când vorbim de femei. De ce sunt ele protejate, ascunse, ținute in casa. De ce trebuie sa fie însoțite de un bărbat? Ce resorturi interne, intime, ce instincte de supraviețuire? de perpetuare a speciei? de yin sau yang? duc la aceasta abordare. Sunt ele fericite?

In timp ce îmi băteam capul cu aceste întrebări, Hussein ne-a urcat in jeep-uri. Ne promisese o cina intr-un loc deosebit. Eram sub protecția lui, pe teritoriul lui, femeile lui care trebuiau răsfățate si protejate.

Daca acum 10 minute aveam in cap o adevărată petiție de tip feminist, recunosc ca toată aceasta atenție care ni s-a acordat ca oaspeți a acestor locuri mi-a plăcut. De ce sa mint, mi-a plăcut maxim. Trăiască bărbații Alpha!

Ca sa fie clar: nu am făcut nimic în vacanta asta! In plin desert s-a așternut masa, s-a ridicat masa, nu a trebuit sa punem mana pe niciun bat. Numai trebuia sa zicem „vrem”…si primeam. Oamenii ăștia au făcut tot ce a depins de ei, chiar mai mult de atât ca sa ne vadă mulțumite.

Hussein a oprit convoiul de jeep-uri pe un platou înalt, cu o priveliște la limita infarctului .

Aici beduinii au început sa pregătească masa

Iar noi am început sa facem poze ca si japonezii care ajung prima data la Paris.

Pentru mine a fost unul dintre cele mai frumoase, sălbatice locuri în care am ajuns până acum, cu cea mai uimitoare priveliște. Da, stiu, așa zic de fiecare data când ajung intr-un loc nou, dar relieful din Jordan nu l-am mai întâlnit pana acum.

Pentru ca am pornit in aceasta călătorie ca sa îmi fac mie un cadou, de ziua mea , aceasta cina, servita pe un platou, in inima lui Wadi Musa a fost celebrarea celor 53 de ani pe care ii împlinesc in acest an.

La mulți ani mie, la mulți ani noua. Draga Univers, mulțumesc pentru cadou.

In timp ce soarele apunea perfect instagramabil, Hussein își continua cele 1001 povesti. Omul e absolut spectaculos. Are o inteligenta nativa, o cunoaștere profunda a lumii. Pentru un beduin care s-a născut și a trăit în aceste ținuturi potrivnice, dar de o frumusețe bruta, filozofia lui despre viată este de o profunzime fascinanta.

Privind apusul pe de culmile înalte a Wadi Musa nu mai aveam nici o întrebare existențială, nici o angoasa, „dramele” mele din viată mea erau undeva la mii de km depărtare.

Intra in lista mea personala, a experiențelor culinare de 5 stele, cina de pe platoul Wadi Rum. Si nu neaparat datorita mâncării, cat a vibe-ului incredibil dat de locație, priveliște, vantului care bătea cu putere. A fost momentul in care m-am îndrăgostit de aceasta tara.

Da, am pornit in călătoria asta sa vad Petra, încă nici nu am ajuns acolo si eram deja impresionata. Daca vacanta mea s-ar fi terminat după zilele din Wadi Musa, puteam veni liniștită acasă si sa strig in gura mare: wow, what a fukxxxing experience!

Ultima zi din Wadi Rum a însemnat Petra.

Petra, la o aruncătura de bat de tabăra beduina condusa de Hussein.

După ce am vizitat Petra (ce experiență, ce loc… pfoii) seara Hussein si-a luat rămas bun de la noi, printr-o petrecere.

S-au aprins sute de lumanări, beduinii au întins covoare roșii, s-au gătit toate bunătățile pământului (vorbesc de pământul lor), o arăboaică fully învesmântată a cântat din flaut.

Ce 1001 si un de nopți? Fugi cu cercul! Asta experiență!!!

Încercați sa va imaginați cum 10 bărbați gătesc si pregătesc pentru tine un asemenea spectacol.

Da, exact, noi eram oaspeții, deci nimeni nu a mâncat pana când ne-am declarat mulțumite.

Am avut si tort, iar seara am încheiat-o cu desertul lor, Omali, acompaniate de muzica arăbească.

Iar la final, Hussein a aprins pentru noi toate luminile: Enjoy Life a apărut printre stâncile desertului Wadi Musa.

Pornind din Amman, unde mă pregăteam sa vad desert si cămile, am trecut in numai 3 zile prin experiența Wadi Mujib, apoi Wadi Musa. Fără sa ajung in Petra, Wadi Rum si Aquaba, care sunt considerate pietrele de temelie a turismului din Jordan, eram deja impresionata si fascinata de aceasta tara, si asta fără sa stau in hotel sau sa mănânc la masa cu furculița si cuțitul, cu dusul in fundul taberei, nespălată de cap de 3 zile, cu nisip intre dinți si par. Nu citisem nimic despre Jordan, nu știam nimic despre aceasta tara, cu excepția faptului ca Petra e aici, nu venisem cu nici o așteptare.

Si, la fel ca experiența Peru, când m-am urcat in avion pentru Macchu Picchu , drumul pana la destinația din capul meu a fost neașteptat de spectaculos.

Daca ajungeți in Jordan, faceți-va cadou o experiență in taberele beduinilor.

Nu veți regreta.

Mulțumim Hussein.

Mulțumim Wadi Musa.

Bine, mă, Jordan. Hai ca ești mișto rău!